Despre noi


Noi credem că guvernarea cea mai bună e cea care se trage din calea celor ce întreprind - fără să-i constrângă prin taxe.

În multe cazuri, sectorul privat se descurcă mai bine decât cel public. De exemplu, în cine aveți mai multă încredere – într-o clinică de stat, sau una privată?

Firmele din sectorul privat sunt mult mai motivate să-și facă treaba bine, față de instituțiile publice, pentru că e în joc atât reputația lor cât și competiția, și prin urmare, profitul lor. Profitul e o motivație mult mai puternică decât simțul datoriei, aproape inexistent în unele cazuri (mai ales la noi în țară).

De asemenea, statul, ca mecanism de autoritate, îi tentează foarte mult pe cei puternici să-l folosească nedrept în propriile scopuri. De aceea, noi susținem că ar trebui să fie reduse puterile statului pe cât posibil, astfel încât să se ocupe doar de strictul necesar, și nimeni să nu poată modifica legea în favoarea sa fără să observăm.

În plus, oamenii au mult mai multă grijă unde ajung banii lor, atunci când ei sunt cei care îi cheltuie. În cazul în care banii sunt la statul ce-i taxează (că vor, că nu vor), cetățeanul este mult mai detașat.

Așa că, hai să reducem statul! Vă invităm să ne citiți articolele.

Avem și o pagină de Facebook, dacă vreți să fiți la curent cu ultimele articole, sau să ne prezentați idei de orice fel!


No comments:

Post a Comment