Fără violență

În anarho-capitalism, societatea funcționează pe un singur principiu: toată lumea are dreptul la proprietate. Totul este rezolvat folosind firme, care, muncind pentru banii tăi, sunt mult mai eficiente ca statele, care te obligă să le dai banii.

Ce se întâmplă dacă dreptul la proprietate este încălcat?

Să zicem că un vecin îți fură televizorul. Apelezi la un tribunal privat, in care lumea are încredere, ce investighează și descoperă dovezi că vecinul tău ți-a furat televizorul.

Îi cere vecinului să-ți returneze televizorul, plus costul de a-l depista, și plus daune (sau câștiguri? ;)) morale că a trebuit ca tu să stai fără televizor în timpul ăsta, și să te deranjezi să raportezi.

Vecinul nu răspunde.

Ce ar trebui să facă tribunalul?

Tribunalul are două opțiuni:

1. Să ia televizorul și banii cu forța, și să-l închidă, cum se întâmplă acum (dacă nu-ți plătești amenzile)
2. Să nu facă nimic, decât să spună tuturor ce s-a întâmplat, îndemnându-i pe toți la a-l ostraciza pe vecin

Din punctul de vedere al libertarianismului, a pătrunde în casa cuiva și a-i lua banii e o faptă rea, o încălcare a proprietății private - la fel ca furtul inițial al televizorului.

Totuși, comportamentul vecinului este inacceptabil celorlalți, și pentru a avea libertarianism pur, trebuie să existe o metodă de a-l disciplina pe vecin, dar fără a-i încălca dreptul la proprietate. Ei bine, acea metodă este ostracizarea.

Ostracizarea economică

Dacă oamenii nu mai oferă servicii acestui om, sau oferă servicii mult mai scumpe datorită riscului, viața sa va fi un coșmar.

Chiar și lipsa internetului e un inconvenient extrem de mare în ziua de azi, iar furnizorii de internet nu vor avea încredere într-un om pe lista neagră a unui tribunal privat renumit. Nu mai vorbim de curent, căldură, mâncare, sau apă chiar. Chiar și angajatorul său va hotărî să-i rețină din salariu sau să-l concedieze, fie datorită riscului de furt, fie pentru daunele imaginii firmei - firma aia face hoție pe față!

Greutățile acelui om ajung foarte mari când trebuie să facă totul de unul singur: să-și crească mâncarea, să sape o fântână pentru apă, et cetera. În ziua de azi, suntem practic dependenți de furnizori. Deși acest lucru pare un dezavantaj, ne permite să ne specializăm, iar cu cât ne specializăm mai tare, cu atât putem face lucrurile mai eficient.

Dar cazuri mai grave?

În cazul în care îl prinzi că încearcă să te ucidă, același fel de măsuri se vor aplica, dar mult mai drastice. Dacă nu-ți oferă despăgubiri (financiare, sau poate preferi să stea în închisoare câtva timp), firmele de securitate vor anunța că nu îi mai protejează casa, iar spitalul și pompierii la care e abonat își retrag serviciile.

Această pedeapsă e mult mai puternică decât închisoarea. Deși poate că acel om reușește să se protejeze singur, dar el conștientizează că e grav ce face, și e obligat să suporte consecințele deciziilor sale până își cere scuze și promite despăgubiri. Aceasta spre deosebire de închisoare, unde toate nevoile lui sunt asigurate, și pierde contactul cu societatea, devenind incapabil să întrețină un contact uman, darămite să-și întrețină existența.

Chiar și firmele de carduri de credit au descoperit această pedeapsă, și se bazează pe ea pentru a asigura cooperarea. Când o persoană intră prea mult în datorii, firma spune celorlaltor firme despre tine, și tu nu mai poți obține bani. Asta pentru că e mai eficient decât să te dea în judecată folosind sistemul actual.

Moralitate

Atunci când cineva îți dă o palmă, ce faci? Îi dai una înapoi?

Dacă da, atunci poți ajunge la bătaie foarte ușor, ceea ce nu e bine pentru niciunul din voi. Dacă, în schimb, fugi, și spui celorlalți, acel individ va vedea că nu are cum să bată pe toată lumea care te crede, și va renunța.

La fel se întâmplă și cu "pedeapsa". Dacă pedepsești pe cineva cu violență, prin a-l lua din casa lui, a-i lua banii, sau a-l executa, toată lumea pierde, pe termen lung. Acel om e mai puțin util societății. Nu răspunde violenței cu violență. Limitează-te la pasivitate față de el, și pârăște-l, că e suficient.

Evident că regăsim acest sfat și în proverbul din bătrâni: Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă.

Opinie

Poate că nu mă credeți când vă spun că economiile mixte o duc mai rău decât cele pur capitaliste. Asta pentru că nu există economii de-adevăratelea laissez-faire, anume, economii ce nu sunt guvernate. Așa că nu avem ce exemple să tragem, și ce să ilustrăm. Deci, nu vă învinuiesc că nu mă credeți.

Apoi, mai vine problema pensiilor. Cine va avea grijă de bătrâni la vârstă înaintată? Avem nevoie de stat pentru asta, nu? Avem nevoie și de spitale, școli, biserici, poliție, armată... de asistență sociaaală! Trebuie să-i ajutăm pe săraci!

Cu siguranță aceste măsuri ar duce la creșterea nivelului de trai, la scăderea diferenței dintre bogați și săraci, la egalitate! Nu?

Cu cât statul întreprinde mai multe lucruri, cu atât nu oamenii dictează ce li se întâmplă, ci autoritatea centrală.

Și această autoritate centrală a învățat să se folosească de temerile noastre. Statul crește, tot timpul. E un cancer ce înghite tot mai mult din fiecare tranzacție, fiecare amărât de profit, fiecare salariu.

Adevărul e că, dacă oamenii sunt dispuși să ajute săracii, pot dona, pur și simplu. Săracii au familie. Vecini. Prieteni. Creând un stat ce donează în locul tău, cu banii pe care ți-i ia cu forța, îți tai craca de sub picioare. Cedezi libertatea ta! Obligi pe toată lumea să doneze, și astfel, descurajezi oamenii să mai muncească.
Un stat bazat pe asistență socială nu supraviețuiește mult. Pentru că, după un timp, toată lumea ajunge să fie plătită de stat, statul își ia împrumuturi, și nu mai are cine să le plătească, și apoi cade.

Între timp, toți antreprenorii dispar. Pentru că atâta taxă e pe capul lor, că le e prea frică să încerce ceva. Și nu sunt ca o firmă mare, care poate că are 2-3 oficiali sub papuc, și pot să rămână în competiție. Nu. E mult mai riscant să debutezi la negru, pentru că nu ai de unde da mită, în cazul în care ești prins.

Ce ai prefera - să nu ai pensie, dar copilul tău să aibă un salariu dublu? triplu? Sau să ai pensie, dar copilul tău să fie un sclav băncilor?

Socialismul ideal

Pentru mulți, socialismul sună ca raiul pe pământ. Să aflăm ce este, mai exact, această politică, și ce înseamnă pentru oamenii ce i se supun.

În socialismul ideal, oamenii sunt egali. Toată lumea primește același salariu (în mâncare, să zicem), și muncește la fel de mult pentru beneficiul societății. În acest caz, socialismul ar fi foarte bun, pentru că nu ar fi nedrept în niciun fel, de vreme ce toți sunt plătiți proporțional cu cât muncesc.

Însă socialismul e, spre amăgirea susținătorilor, un echilibru instabil:

• Când unul din oameni muncește mai mult decât ceilalți, sau găsește o metodă mai eficientă de a face un anumit lucru, nu o să mai fie mulțumit cu salariul lui, pentru că acum, munca lui e mai valoroasă decât a celorlalți, și probabil că o să plece.
• De asemenea, dacă unul din oameni muncește mai puțin, fără să fie descoperit, societatea îl plătește tot ca pe un cetățean obișnuit, spre pierderea ei, și spre câștigul nedrept al individului.

Aceste două simple posibilități, ce apar în mod spontan în orice societate, sunt suficiente pentru a invalida moralitatea și corectitudinea socialismului. Simplul fapt că oamenii sunt diferiți distruge acest model economic.

Dar să încercăm să îmbunătățim acest sistem.

Să zicem că ar funcționa, cumva, acest sistem, și cumva, o autoritate centrală ar ști tot ce se întâmplă, și i-ar plăti pe indivizi cât calculează ea că merită fiecare. (considerăm că această autoritate ar lucra pe gratis). Acest calcul este unul foarte greu, și pentru a-l implementa, trebuie să știi exact cât ar da fiecare om pentru fiecare serviciu, in funcție de fiecare posibilitate financiară - un om ar avea alte priorități când e sărac, decât când e bogat.

Bun. Mai schimbăm ceva.

Ar fi mai ușor dacă am lăsa oamenii să-și exprime serviciile și prețurile, și să le poată modifica după bunul plac. Așa, în timp, oamenii vor vedea ce muncă merită și ce nu, și ce produse merită și ce nu, și eliminăm și autoritatea centrală, să nu trebuiască s-o plătim, și să ne asigurăm că nu legislează în interese proprii.

Voilà. Am ajuns la capitalism.

Libertarianism

Statuia Libertății, de pe Wikipedia, enciclopedia liberă

Ce înseamnă libertarianism?

Libertarianismul e ideologia conform căreia toată lumea este datoare să respecte doar următoarele două principii:

1. Nu iniția agresiune
2. Respectă proprietatea oamenilor

Cele două sunt, de fapt, două feţe ale aceleiaşi monede, pentru că a respecta proprietatea înseamnă a nu agresa ceva ce aparține cuiva.
Aceste două principii apar spontan, de la sine, în mod natural peste tot:

• la grădiniță, nu e frumos să iei jucăria altuia sau să lovești pe cineva
• la școală, nu e voie să furi rechizitele cuiva, sau să strici bunuri ale școlii
• între prieteni, nu strici ce are acasă
• în industrie, nu poluezi terenul altcuiva
• în comerț, nu e permis să furi

Respectarea acestor principii garantează înțelegerea cu ceilalți oameni și respectarea libertății tuturor, permițând fiecăruia să facă ce vrea cu propriile bunuri. Însă în societatea în care trăim, aceste principii nu sunt respectate întotdeauna. Exemple:

• la grădiniță, toată lumea trebuie să scrie la ora de scris, doarmă la ora de somn, deseneze la ora de desenat...
• la școală, toți fac teme, toți trebuie să știe din toate domeniile
• toată lumea trebuie să respecte legile, oricât de absurde ar fi:
• marijuana e interzisă, deși e mai puțin dăunătoare decât alcoolul, care nu e interzis
• e interzisă prostituția: dacă o femeie e nevoită să recurgă la asta, și are clienți, de ce să o oprești?
• mai recent: a devenit interzis autostopul, pe motiv că dăunează întreprinderilor de transport, și siguranței rutiere. Seriously? Seriously???
• taxele. Guvernul își asumă un anumit procent din tot ce faci. Pur și simplu. Sigur, promite că face lucruri bune cu banii ăia, dar atunci de ce nu e opțional să plătim taxele? Ce faci dacă nu vrei o anume chestie? Catedrala Mântuirii Neamului, de exemplu. Cât de motivat e un politician să ne asculte pe noi în locul unui om bogat ce îi oferă mită serioasă? Cum au apărut prin surprindere proiectele de la Roșia Montană, Pungești etc.?

Fu, ce m-am încălzit. Să încheiem.

Libertarianism înseamnă să lași individul să facă ce vrea, cu condiția să nu înfrângă altor indivizi.

Povestea banilor

Banii - sub formă de monede, bancnote, carduri - sunt un mijloc prin care oamenii își fac promisiuni. Prin bani, înțelegem promisiunea societății de a oferi ceva util. Dacă dai destui bani, lumea face ce vrei tu.

E un mod de a depăși inconveniența schimbului direct de bunuri, pentru că nu toată lumea vrea să dea lapte pe ouă. În schimb, mulți vor ouă, și mulți vor să dea lapte pe altceva. Așa că, îți vinzi ouăle pentru bani, care convenim că sunt echivalenți cu valoarea ouălor, și îți cumperi lapte cu banii.

Mai demult, banii erau făcuți din aur, pentru că metalul prețios e limitat, are multe întrebuințări, proprietăți chimice foarte atractive (nu se oxidează, reacționează cu foarte puține substanțe), și arată frumos :)

Însă de la invenția băncilor, a apărut conceptul de bancnotă -  o notă de la bancă pe care scrie că banca îți datorează x monede de aur. Oamenii își depuneau monedele fie pentru dobândă, fie pentru siguranță, fie pentru ușurința de a folosi bancnotele. Și de vreme ce banca îți dădea aurul când îl cereai, erau la fel de valoroase ca aurul.

De atunci, băncile s-au dezvoltat, și și-au dat seama că pot da ca împrumut nu doar banii ce îi au, care reprezintă bani reali, ci mai mult, din cauză că, oricum, lumea va mai depune aur, și nu toată lumea îl va scoate deodată. Astfel, banca poate lua dobândă pe mai mulți bani decât are. Acesta e un moment de cotitură în istoria banilor, și se numește rezervă fracționară - doar pentru o fracțiune din bancnote chiar există echivalentul în aur.

Din acel moment, au început să fie mai mulți bani, pentru că banca poate tipări câte bancnote are chef. Lumea avea bani mai mulți, dar tot atâtea bunuri. Astfel, s-a născut inflația. Prețul bunurilor a crescut din cauza abundenței de bani, deși valoarea lor a rămas relativ aceeași.

Odată cu apariția băncilor centrale sau naționale, fiecare țară are o bancnotă specifică, și o bancă mare ce se bucură de monopol asupra ofertei de bani. Astfel, valoarea unei valute e dictată de o singură instituție, după cum consideră ea de cuviință. Și băncile profită din plin de această putere, majoritatea lumii fiind în continuă inflație, cauzată de tipărirea continuă de bani.

Din cauză că acest fenomen se întâmplă la scară globală, și că băncile naționale se împrumută și între ele, toate valutele vor fi afectate în momentul următoarei crize financiare, care e cert că va veni.

Așa că, e de datoria mea să vă avertizez că, atunci când vine scadența împrumuturilor statelor, și acestea nu le vor putea plăti (din cauză că banca a cerut mai mulți bani decât există), valutele (și încrederea în băncile centrale) vor scădea drastic, și tot ce va mai rămâne va fi aurul, sau alte investiții independente de sistemul financiar.

Toate crizele economice au fost cauzate de încrederea prea mare a statelor în propriile forțe, ce le-au dus la a-și lua împrumuturi, și de a pierde capacitatea de a le plăti înapoi.

Prin urmare, lumea ce știe acest lucru investește în lucruri ce nu își pierd valoarea din cauza inflației: în metale prețioase, în Bitcoin, în aur, în ferme de prepelițe, spre deosebire de a-și ține banii într-o bancă, în yeni.

Acesta este pericolul la care ne supunem când cedăm controlul unei puteri centrale. Ea va face chestii ce nu sunt neapărat în interesul nostru, care reprezintă alte exemple de consecințe negative ale reglementării economiei. Morala acestei povești este să nu avem încredere într-o instituție bancară ce folosește rezervă fracționară, în special dacă este singura.

Salariul minim pe economie

Multă lume crede că salariul minim e o măsură ce garantează prosperitatea, în special pentru oamenii dezavantajați, ce abia pot să-și câștige existența.

În realitate, nu e chiar așa. E un exemplu de încercare a statului de a ajuta, reușind doar să încurce. Când am citit că iar o să crească, am strâns din dinți și am sperat că nu o să ne afecteze prea tare, că economia va crește mai mult decât crește el.

De fapt, când salariul minim crește, ce se întâmplă cu un muncitor ce abia își merită slujba? Cel mai ușor înțelegem exemplificând.

Gigel câștigă 800 RON pe lună, adică salariul minim actual. Patronul pentru care lucrează nu îl poate plăti mai mult, pentru că Gigel nu poate produce mai mult, fiind necalificat și având nevoie de experiență.
Salariul minim crește la 850. Patronul observă că ținându-l pe Gigel, iese în pierdere. Așa că îl dă afară pe Gigel, și dă mai mult de lucru celorlalți angajați, ceea ce e perfect rezonabil și de înțeles.

Economic vorbind, salariul minim ideal este zero. Orice limită artificială nu face decât să strice, eliminând din opțiunile oamenilor ce vor - și au nevoie - să lucreze, chiar și pe un salariu mai mic.

Din păcate, lucrurile nu sunt la fel de ușor de înțeles pentru politicienii noștri, așa că oamenii abia angajabili, care au cea mai mare nevoie de bani, ajung în plata statului (șomeri), sau mai rău, muncesc la negru.

Și lumea se mai miră de creșterea șomajului? Că muncitorii sunt suprasolicitați? Că unii preferă șomajul în loc să trudească precum un sclav?

Introducere

Bine ați venit!

Noi credem că oamenii sunt liberi datorită piețelor libere.

Noi credem că dacă cineva are posibilitatea să muncească pentru propriul bine, toată lumea iese mai câștigată.

Asta deoarece statul, prin taxe cheltuite ineficient, deținând un monopol, și neavând un mecanism stimulent (ca profitul, în cazul pieței), reușește să risipească atât timp, cât și resurse.

Citiți despre noi.

Aici aveți câteva resurse.

Și, pagina noastră de Facebook.